Timisoara, str. Divizia 9 Cavalerie, nr. 25
Close
Acidul alfa-lipoic ALA

Terapie intravenoasă cu acid alfa-lipoic (IV ALA).

Acidul alfa-lipoic juca un rol important ca terapie complementară, reducând efectele secundare ale radioterapiei sau chimioterapiei.

Acid alfa lipoic – susține distrugerea celulelor tumorale – Acidul alfa-lipoic (ALA) este cel mai puternic antioxidant pe care îl cunoaştem. Un antioxidant este o componentă care blochează acţiunea radicalilor liberi (molecule activate de oxigen care distrug celulele). Acest proces se mai numeşte şi oxidare, şi poate cauza probleme de sănătate odată cu înaintarea în vârstă.

ALA este un compus organosulfurat, foarte asemănător cu o vitamină, care se întâlneşte sub formă naturală şi care conţine acizi graşi cu lanţ mediu care, ca nutrient esenţial constituie o parte importantă a dietei sau este produs de toate celulele vii. Câteodată este numit şi acid tioctic sau mai simplu, acid lipoic. Acidul a fost izolat în 1951, când s-a descoperit că, joacă un rol fundamental în reacţiile chimice ce permit celulelor organismului să producă energia necesară. Una dintre caracteristicile importante ale acidului o constituie faptul că este solubil atât în apă, cât şi în grăsimi. Acest lucru îi permite să furnizeze o protecţie antioxidantă unui număr mare de reacţii fiziologice ale organismului, ceea ce a făcut ca cercetătorii să-l denumească antioxidantul „universal”.

Ca antioxidant, acidul lipoic se găseşte în anumite alimente, inclusiv în carnea roşie, spanac, broccoli, cartofi, cartofi dulci, morcovi, sfeclă şi drojdie. În cantităţi mici este produs şi de către organismul uman. Şi totuşi, problema este că odată cu înaintarea în vârstă, cantitatea de acid alfa-lipoic liber care circulă prin organism scade. Organismul produce doar cantităţi mici de acid lipoic necesar desfăşurării normale a proceselor metabolice, şi există foarte puţin acid lipoic liber care să circule prin corp, dacă nu este administrat sub formă de suplimente. Administrarea suplimentară de acid lipoic poate avea ca rezultat efecte terapeutice mai pronunţate în tratarea bolilor şi în starea generală de sănătate.

Cea mai cunoscută şi cea mai caracteristică funcţie a acidului lipoic este aceea de a fi cofactor pentru enzimele mitocondriale. Mitocondriile sunt organite din celule care produc energie. Enzimele sunt proteine complexe care sunt catalizatori esenţiali în reglarea reacţiilor biochimice şi în formarea sau sintetizarea biochimicalelor în organism. Astfel, acidul lipoic joacă un rol important în metabolism (modul în care celulele procesează chimicalele din organism pentru a produce energie). Acidul lipoic este de asemenea un „captator” energic al unei mari varietăţi de radicali liberi, care sunt distrugători pentru celule. Acidul lipoic şi-a demonstrat şi capacitatea de a reduce stresul oxidativ într-un număr mare de afecţiuni, inclusiv diabetul, afecţiunile ficatului şi cancerul. ALA poate juca un rol important şi ca terapie complementară, reducând efectele secundare ale radioterapiei sau chimioterapiei.

Lester Packer, profesorul Laboratorului Universităţii Berkeley din California consideră acidul lipoic ca fiind unul dintre cei mai eficienţi antioxidanţi cu proprietăţi anticarcinogenice, deoarece neutralizează radicalii liberi. Acest lucru se referă în mod special la distrugerea radicalului de hidroxil, implicat în toate fazele proceselor canceroase şi în promovarea metastazei.

Se crede totodată că, acidul lipoic accentuează efectul altor antioxidanţi (precum vitaminele C şi E) şi are capacitatea de a regenera antioxidanţii uzaţi (precum vitamina C, coenzima Q10 şi glutationul) în lupta împotriva radicalilor liberi. S-a folosit cu succes şi pentru prevenirea şi tratarea afecţiunilor ficatului. (Burton Berkson, medic doctor, doctor în ştiinţe medicale www.drberkson.com)

Este un lucru binecunoscut faptul că, inflamaţia sistemică cronică este premisă pentru majoritatea bolilor cronice degenerative, inclusiv cele datorate îmbătrânirii. Capacitatea acidului lipoic de a crea o tranziţie de la un mediu celular puternic oxidat, la unul mai puţin oxidat poate preveni inflamaţia. Această proprietate poate fi utilă în tratamentul bolilor şi în lupta împotriva predispoziţiei către dezvoltarea cancerului, afecţiunile cardiace, boala Alzheimer, etc. Toate aceste boli reprezintă o cauză comună ce poate fi tratată cu acidul lipoic.

La final, trebuie să menţionăm că se crede că, deoarece ALA acţionează ca antioxidant atât în apă, cât şi în ţesuturi grase, poate pătrunde în celulele nervoase şi poate trece bariera sânge-creier pentru a trata afecţiunile neurologice. Prin urmare, se consideră că joacă un rol important în combaterea efectelor secundare ale tratamentului neuropatiilor periferice cauzate de anumite medicamente chimioterapeutice.

Acid alfa lipoic ALA – beneficii unice pentru sanatate:

1. Acid alfa lipoic – susține distrugerea celulelor tumorale
2. Acidul alfa-lipoic juca un rol important ca terapie complementară, reducând efectele secundare ale radioterapiei sau chimioterapiei.
3. Acidul lipoic reciclează alți antioxidanți
4. Ajuta celulele să consume energie
5. Acidul lipoic poate anula neuropatia diabetică
6. Acidul alfa lipoic poate încetini avansarea bolii Alzheimer
7. Acidul alfa-lipoic crește eficiența altor vitamine
8. AHA – pentru frumusețea și sănătatea pielii. Acidul alfa lipoic este util în tratarea ridurilor pielii.
9. Acidul lipoic ALA ajută organismul să folosească glucoza.
10. Acidul alfa-lipoic este util în tratarea efectelor alcoolului asupra ficatului.
11. Antioxidanții precum acidul alfa-lipoic atacă radicalii liberi și mențin sănătatea celulelor.
12. Tratamentele cu acid alfa-lipoic pot crește diametrul arterelor și pot ajuta la reducerea hipertensiunii arteriale.

De retinut !

Acest articol a fost conceput cu scop informativ. El nu inlocuieste in niciun caz consultul medical. Orice decizie privind diagnosticul si tratamentul afectiunii dumneavoastra se va face numai dupa un consult medical de specialitate.

În concluzie vă rugăm, să consultați medicul dumneavoastră curant. Medicul este cel care stabilește schema de tratament.

Pentru mai multe informații nu ezitați sa ne contactați :

Dr. Genes Ciprian
0723.347.654
Receptie : 0356.453.452
Luptam impreuna, reușim impreuna!